Mircea Rednic, în lacrimi după moartea lui Ionuț Popa: „Drum bun, Popică!” | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Politehnicii Iași, Mircea Rednic, a avut un mesaj emoționant după ce a primit vestea decesului colegului său Ionuț Popa.

Tehnicianul a declarat cu lacrimi în ochi pentru site-ul clubului că a pierdut un prieten, un om de fotbal care l-a susținut în momentele grele petrecute pe banca Iașiului.

„Ieri a fost o zi tristă, ținând cont de prestația noastră și rezultatul din Cupă, iar astăzi e o zi neagră și tristă. Am pierdut un prieten, am pierdut un om de fotbal, un om care în această perioadă, de când sunt la Iași m-a susținut și nu pot să uit, în afară de mesajele pe care le primeam după fiecare meci, când mi s-a strigat demisia el m-a sunat și m-a încurajat și mi-a spus că până la urmă o să reușesc aici. Am vorbit cu el înainte să facă stop cardiac și tot speram, am vorbit și cu fata lui Medamira, am avut încredere și m-am rugat la Dumnezeu ca el să-și revină”, a spus Mircea Rednic.

Rednic: „M-am oferit să-l ajut, dar nu mai era nimic de făcut”

„Din păcate nu și-a revenit și Popică a plecat dintre noi. Îmi pare rău că nu am făcut mai multe pentru el, m-am oferit să-l ajut dar nu mai era nimic de făcut. Orice intervenție chirurgicală nu mai aducea nicio îmbunătățire în sănătatea lui. Cu regret pot să spun că e o zi tristă. Dumnezeu să-l odihnească, pentru că a fost un om bun, un om cu suflet mare și ca om de fotbal s-a implicat foarte mult la echipele la care a fost, iar întotdeauna a fost apreciat și respectat. Drum bun, Popică”, a spus Rednic cu ochii în lacrimi.

Ionuț Popa, în ianuarie 2020: „Nici eu nu știu dacă se mai pot face multe pentru mine”

Ionuț Popa povestea în ianuarie 2020 despre coșmarul prin care trecea. „Cum mă simt? Ca un om bolnav, dar poate că asta îmi este soarta. Am fost pe la o grămadă de medici, dar…”

 

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Secretul pe care Ion Iliescu îl va lua în mormânt. Procurorul care a lucrat la dosarul Revoluţiei Române aruncă bomba
Secretul pe care Ion Iliescu îl va lua în mormânt. Procurorul care a lucrat la dosarul Revoluţiei Române aruncă bomba
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×